Ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, acuză, printre altele, persecutarea nejustificată a mediului de afaceri rus, în special a celui mai mare investitor rus din România, ”Petrotel-Lukoil”, susținând că au existat și acțiuni neprietenoase, discriminatorii, împotriva cetățenilor ruși, persoane fizice, care trăiesc legal în România (servicii bancare, probleme cu carduri de credit etc.).
Decizia de impunere a fost emisă pe numele sucursalei locale a Litasco, divizia de trading de țiței și produse petroliere înregistrată în Elveția a grupului Lukoil, divizie prin intermediul căreia rușii își controlează cele mai importante business-uri din România, respectiv rețeaua de benzinării Lukoil și rafinăria ploieșteană Petrotel.
Stocurile minime de urgență trebuie să acopere cantitatea aferentă importurilor nete pe o perioadă de 90 de zile, calculată pe baza mediei zilnice a importurilor nete, prin raportare la cantitățile importate cu doi ani înainte.
Guvernul german a decis să preia sub administrarea sa operațiunile locale ale gigantului petrolier rus Rosneft, care asigură circa 12% din capacitatea de rafinare de țiței a țării, în condițiile în care, din 5 decembrie, intră în vigoare embargoul impus de Uniunea Europeană pe importurile de țiței din Rusia transportat pe cale maritimă, iar din 5 februarie vor fi interzise în spațiul comunitar și importurile de produse petroliere rusești, tranmite Bloomberg.